Nu stiu de ce in ultimul timp am tot mai des impresia ca
harul creatiei este specific celor ce sufera...Mai mult
ceatia este cu atat mai valoroasa cu cat motivul suferintei
este dragostea...
Dragostea ca dragostea ca toti stim la fel de bine ca este o
insiruire nesfarsita de extaz ametitor sau durere acuta...
Ce mi se pare interesant si ma intriga este firea umana care
pare limitata la a da nastere valorii doar atunci cand sufera...
DE CE OARE?