2 iunie 1995
timpul bate-n seara


Ploua. Verde. Perdea sfisiata, continua, verde. Picaturi grele plesnesc obraji de frunze cu riset scurt. Iubesc. Acum. Esti undeva, in tren - personal-, cimpiile se desira pe linga, culorile se amesteca-n treacat, devin tuse lungi, neglijente, verzi-albastre-n fundal. Aceeasi ploaie. Aburii pamintului -valuri la flux.
Te gindesti la mine. Stiu. As putea chiar acum sa urc din mers scara trenului si... Iubesc. Stau sub lumina dulce verde cu miros de pamint. Vara. Eu si tu. Oricum, realitatea ar fi amorfa, diforma pe linga visul asta straveziu de ape ce ne aduna-n gind. Nu vin spre tine tocmai pentru ca te iubesc. Pentru ca impartim linistea ploii si bucuria de a ne vedea curind-curind, si fericirea ca esti, si implinirea ca sunt. Iubesc. Ce pocnet cald-suav dau clipele-n timpan indragostit. Iubesc. Fisiie domoala-acum vecina mea ploaia. Domol ca un susur de flacara-n vreme geroasa. Si usor artagoasa. Iubesc. As vrea sa fiu tu. Ca-n povastea pierduta a mirilor luati odata, de mult...Seara de seara, el venea la usa-ncuiata-a iatacului, usor ciocanea, cu sfiala.
-Cine-i acolo?- ntreba iubitoarea iubita in taina.
-Eu- raspundea sub bolta-arcuita rugator-disperat mirele.
Ecourile se stingeau, usa raminea zavorita cu taina.
Pina-ntr-o seara, cind
-Cine-i acolo? intreba mireasa,si
-Tu - ii raspunse in soapta iubitul...

Tu ce-mi vei raspunde cind te voi intreba?

Iubesc. Ropot grabit, strident, fulger plesnind cerul pina la sfisiere. Si-apoi, apoi, apoi, greu tunetul cade naprasnic, zburlit. Pentru o clipa toate pasarile-au amutit. Am respirat adinc pina cind trilul lor haotic, cu iz revoltat s-a reintetit. Atit am avut de spus. Ca te iubesc-iubeam-iubit.