[...] nu stiu sa cant la chitara si nici macar nu ma pot asocia fara a fi penibila la un cor,nu stiu bancuri cu nebuni,nu-s o dansatoare pasionata,nu stiu sa ma fac interesanta (sau cel putin placuta),nu stiu nici macar sa rad.

Ma simt un personaj de circ,o marioneta boita strident,putrezita-n pastaia zilei de ieri.
Ah,ma incearca un fel de neliniste vecina cu panica si parca as vrea sa tremur dar nu-mi mai gasesc oasele,sufletul,nu ma mai gasesc pe mine.Simt cu orele se dilata,devin uriase (si nu am ce face cu ele) iar sentimentele se transforma subit in certitudini...

Incetez a mai mesteca isteric chewing-gum-ul si ma arunc in fotoliu,intr-o pozitie de dulce abandon,palma in palma.
Cu ochii intre`deschisi privesc guma lipita de marginea scrumierei si fumul de tigara dansand prin odaie.Incerc sa nu ma gandesc la ce mi sa intamplat astazi,sa nu mai refac in minte acel tablou ,cu rama bronzata din belsug,acele lebede obeze motaind pe cascade nervoase,ciobanasi tepeni si indispensabilul verde.Incerc sa uit...sa uit prototipul parazitului si supraomul din tine,sa-l ignor ca si cand nu exista si nici n`a existat vreodata.
Da,cred ca sunt nebuna (mereu am fost nebuna),la fel de nebuna ca in copilarie cand dresam gandacii iar cand ma plictiseam de ei ii striveam fara mila,trimitandu-i sa mane ingerasii la cules de cartofi si lucerna.
Adevarul este ca e si asta un ghinion...sa te plictisesti.Fara indoiala,dar tu,tu nu mai plictisit niciodata.

[...]Ieri credeam(eu-niciodata noi) ca vom imbatrani impreuna,tu un somer tuberculos,eu o dactilografa isterica...dar astazi nu mai cred nimic.
Nu mai cred in oameni,in vise,in mine si sunt prea obosita sa mai continui.Gaseste tu o rima,incearca tu sa mergi mai departe iar daca pute nepasarea,scobeste pamantul si ingroap`o !Eu n-am sa-ti spun nimic.
Am inteles totusi,abia acum...mult prea devreme (sau poate prea tarziu),de ce ai aruncat primul piatra...