E ciudat ca nu mai inteleg
ce misca lumea, de ce...
Doar stau si ma gandesc la tine
...sa-ti scriu
la ore ciudate -
3 dimineata intr-o cafenea.
Afara statia e goala, am uitat
ca autobusele circula
doar pana la 11... n-am inteles
niciodata de ce.
Fumez o tigara.
Eu nu fumez,
de obicei nu fumez,
dar in noaptea asta luna si becul
au nevoie de varcolaci
albastrui si dulcegi,
de scrisori incoerente
patate cu shake de capsuni,
mirosind a menta,
de culoarea unei piersici necoapte.
Pare sa fie noaptea de dinaintea
potopului, cand
ai vrea sa faci ceva plin de inteles,
care sa dea un sens
eventualitatii extinctiei
...dar esti prea obosit.
Si poate vreau doar sa privesc
cum o musca nebuna
se plimba anesteziata de lumina
pe un bec...
visand de fapt la luna
sau la lumina de licurici.
Orasul pare ireal in ultima ora,
dar trebuie sa-mi amintesc mereu
ca nu e ultima ora
cu regret.
Maine te voi vedea poate
si-mi va fi rusine ca ti-am
dedicat niste randuri
...macar de n-ar fi fost goale.
Un film tarziu la cinematograful
de pe colt, un taximetrist
visand lucid, iz de ploaie,
balti irizate de stropi de ulei,
nori josi, seconal, un strain
nebarbierit, doi indragostiti,
o fereastra cu lumina rosie -
elemete de decor cel putin
fara timp... dar
dar am sa cer o cafea coroziva
cu efect instantaneu, totusi
prea slab - dupa,
dupa ce-mi voi aminti
ce misca lumea, de ce,
iti voi cere scrisoare inapoi
si am sa-ncerc sa o ard.
Desi va fi deja plastifiata
dupa cum
imi plastifiezi orice bucata
de hartie pe care am atins-o cu culoare,
nu ma va deranja
aburul negru de plastic.
Are sa strige vecina de sus la mine,
n-o voi baga in seama.
As vrea sa-mi fie frica de ceva,
sa anticipez emotionata
o stare de soc, paranoia,
dar ultima ora pare sa fie
mereu urmatoarea.