Nu stiu ce sa-ti spun, nu stiu la ce ma gandesc, mi-e rusine de propriile mele ganduri, as vrea sa ma ascund, dar nu am unde, as vrea sa ma destainui, dar nu am cui. Las soarta sa hotarasca - calc peste constiinta mea si iti scriu. Iti scriu... tocmai tie, tu care ar trebui sa-mi cunosti cel mai putin gandurile; vei afla ceva ce mie mi se pare ciudat, straniu. Eu sunt un fir de nisip din imensul desert al vietii si as vrea ca vantul sa ma legene pe aripile sale, punandu-ma in gradina ta. De dragul tau m-as face floare, as inflori langa fereastra ta, ti-as darui miresma sufletului meu, te-as adormi, iar apoi te-as preface in tarana in care-mi infing radacinile. Nu ma iubesti si cu toate astea eu te iubesc. Nu am primit nici o sansa de la tine. Cu fiecare gest incerci sa ma jignesti; iar atunci eu imi aud bataile inimii care suna asemenea ciocanului la poarta vietii. Uneori privirea ta ma patrunde pana in maduva oaselot, ma cutremur si imi vine sa fug de sub vraja ta, dar nu pot, picioarele imi sunt intepenite, buzele nu mai pot sa scoata nici un cuvant. As vrea sa te uit, dar fiecare melodie, fiecare dans, imi aminteste de tine. Traiesti in mine, esti o particica esentiala a sufletului meu, de care nu ma pot desparti niciodata, niciodata!