Am deschis fereastra si am inspirat aer in piept. Apoi m-am aruncat de la etaj, uite asa ca sa vad cum este sa imi bata vantul in ochi, ca sa vad cum este sa iti fie frica de moarte, ca sa vad daca o sa simt izbitura pamantului. Dar nu s-a intamplat asa. Aproape de pamant m-a lovit o idee direct in partea inactiva a creierului meu si mi-am dat seama ca mi-o pot folosi (aceea parte a creierului). Mi-am descoperit puterea de a opri timpul, de a intra in contact cu generatiiile trecute, de a vorbi cu Zeii. Mi-au spus sa va zic ca ar fi mai multi de Unul. Sunt mai multi Zei, aveau dreptate grecii.
Am mai descoperit ceva, dar asta ma priveste numai pe mine. Asta nu am voie sa spun. Desi ma roade gandul ca sunt singurul om in viata care stie, tot nu trebuie sa va spun. Trebuie sa mor cu secretul asupra mea.
Poate ca v-am captat atentia intrucatva.
Imi pare rau, dar mai multe nu am voie sa zic. Acuma eu nu stiu de ce a cazut blestemul numai pe mine. Stiu sigur ca nu am gresit cu nimic si stiu sigur ca voi face ceea ce cred eu ca e bine. Nu ma simt mai liber si nu ma simt mai usor, asa incat data viitoare cand ma arunc de la geam voi ignora toate gandurile, sa moara ele!