De ce plângem? oare așa arătăm noi cât ne doare cu adevărat? așa spun unii, însă alții spun că plânsul ne eliberează de durere, de anumite dureri. Plânsul ne face bine, mai mult decât ne putem imagina, dar apare o mare problemă: sunt mulți cei care văd plânsul ca o rușine, persoane care-și schimbă părerea despre tine dacă te văd plângând. De ce? cu toții ar trebui să plângem.. mai ales oamenii mari, căci ei refuză plânsul. Mereu auzi în jurul tău: „cum, eu să plâng? eu nu mai sunt copil mic să plâng”. De ce trebuie să fii copil mic pentru a putea plânge? de ce nu ai voie să plângi când vrei, când simți?! Sunt oameni mari care au plâns de multe ori, însă nu au recunoscut-o niciodată.. chiar și cei care spun că nu plâng niciodată plâng înăuntrul lor, și nu vor să realizeze acest lucru, și iată cum își fac rău singuri! Și eu plâng de atâtea ori, însă numai pe ascuns, pentru a nu mă vedea cineva. De ce? pentru că toți s-ar uita la mine ca la felul patru. Că cică nu-i normal să plângi, că trebuie să te trezești la realitate, ba chiar ajung să te oblige să termini cu plânsul. Ei nici nu-și pot da seama cât bine ne face plânsul, ba chiar ne rănesc mai rău oprindu-ne din plâns! Dar ei nu-și pot da seama de aceste lucruri, sau nu vor?!
Cineva mi-a spus că atunci când simt nevoia să plâng, să-mi dau drumul, că nu e bine să te abții din plâns.. însă ce s-ar întâmpla dacă aș începe să plâng la un examen, de exemplu? precis ar fi persoane care și-ar spune „uite-l și pe ăla, plânge de parcă ar fi un copil mic”, alții și-ar schimba părerea despre tine, apoi puțini vor fi cei care te vor înțelege, sau care vor încerca să te înțeleagă gândindu-se că ar fi putut fi chiar ei care plâng, punându-se în locul tău, și probabil nici unul care să vină să te consoleze, să-ți fie aproape la greu.. e trist, însă e crudul adevăr, care mă distruge zi de zi, și nu numai pe mine...