Mă simt singur și golit de sentimente. Mă simt trădat și părăsit. Sunt înconjurat de oameni... dragi? Nici nu-i mai recunosc, chiar nu îi mai cunosc. Sunt departe și reci precum gheața la poli. Ei nu mai contează...
Am obosit să mai fiu eu, am nevoie de o vacanță. Nu mai vreau să tot acult oamenii, să ascult problemele lor, să îi ajut... Sunt acolo pentru toți, nimeni nu este pentru mine... Ajung să consider bunătatea o slăbiciune, o pierdere de vreme. Mă refugiez în singurătatea mea, în muzica mea. Vorbesc câinelui - e singurul care îmi mai lasă impresia că mă ascultă.
Viața mea e ca un spectacol prost la televizor, nici măcar în culori nu e...
Mă simt singur și obosit - chiar și pentru aceste rânduri...