Știi ce?

Mă grăbeam să părăsesc un oraș mort, plin de praf și zgomot asurzitor. Zăceam pe un pat murdar de scrum, gândindu-mă la pădure și la sunet clar de clopot, îmi era din nou silă de viață, poate prea searbădă, pe care o duceam. Fusesem singură la o masă între prieteni care râd mult și fals și dureros. Eram sătulă de hohote nesigure și obraji puhavi de alcool, de cântări dure, de locuri reci și neprimitoare, de colegii mei, studenți, de amicii și partenerii de băut. Aveam dintr-ăștia, chiar prea mulți, câteodată mă simțeam sufocată de ei, câteodată... când vroiam să plâng, pe bune, nu așa ... la comandă, gândindu-mă la o iubire pierdută și la o piesă pe care o ascultam cândva. Și analizam discuții despre subiecte clare, pe care inoncenta din mine mă făcea să le reneg...observam oameni oriunde mergeam...
Seminar. Analiza comparată a sistemelor politice. Te amuza titlul. Ascult un profesor prea dăruit pentru meseria asta. Vorbele lui sunt sacadate, de parcă plouă. Explică, la început entuziast și apoi din ce în ce mai cu silă, silă parcă de sila noastră, de neștiința noastră. Observ din nou, colegi...de data asta, străini mie, străini între ei, străini poate prin ei...și o frântură de frază...nu fadă...doar puțin prea abstractă pentru a ne scoate din amorțeală. Suntem prea tineri pentru România de astăzi, prea plini de vise.
Merg la școală nu pentru prezențe, ci pentru a analiza oameni. Mă simt superioară lor, pentru că ei par că nu observă ce slabi sunt, ce goi spiritual. Eu știu...sunt conștientă de insignificanța mea, e normal.
Învăț printre picături, printre gânduri.
Sunt obosită de dispute, de contradicții punctate cu 0,5.
Aștept să vii, pe bune că mi-e dor de o gură de aer curat, de o poveste cu frunze, de o sticlă calmă de vodkă.
Să fac un grafic...și să scriu o poezie cu îngeri.
Un alt seminar...
Societatea –tablă de șah. Piesele, cu o importanță egală în ceea ce privește existența, dar diferite ca valoare.
Reguli. Atât timp cât există un joc, există și se respectă reguli. Mă revolt! Ce reguli? Dacă lumea lupta împotriva naturii, ce folos? Va pierde! Mișcările nu sunt calculate, nu sunt tot timpul raționale, intrinsec gândite, cauzale, înțelese.
Jocul-teorie contemporană. Noi jucăm, amintindu-ne de vremea în care jocurile erau serioase, mai importante decât somnul de la prânz și decât laptele cu orez.
Jocuri _cu miză nulă-unul( unii) pierde/ pierd-altul( alții) câștigă.
_cu miză pozitivă-toți căștigă.
_ cu miză negativă-toți pierd.
Joc un joc cu miză negativă, probabil împotriva naturii. Te vreau.
Ai încercat vreodată să vezi prin ochii altui om, eu n-aș putea, n-aș vrea să trăiesc altă viață, chiar dacă asta nu mă face fericită; e vorba , poate, de cât de restrâns ți-e universul. Trebuie să ai o fire prea poetică și să fii indiferent.
Timpul parcă trece prea încet, știi principiul relativității?! Un minut atingând o tigaie fierbinte îți poate părea o oră, o oră atingând o femeie fierbinte, îți poate părea un minut. Era cam singura replică inteligentă într-un film cam prea puțin citat.
Azi, zi lungă, lungă, lungă...fără tine, parcă nu mai vine noaptea să dorm...să visez...să te visez.
Stai! O idee interesantă, o teorie a moralității, a eticii, poate a bunului simț. Un gen de Robin-Hood. Impozitare proporțională cu venitul. Bogatului i se ia, săracului nu i se dă. Unde se mai respectă acum, tradiția, legenda?
“ Nu mai avem timp să vorbim despre...” Timp, ...timp...ei...nu știu să aștepte...timpul nu e destul de categoric ca să fie “avut” sau “pierdut”. Doar există, ca noțiune, ca idee, ca și iubirea. Toata lumea vorbește despre timp și iubire, nimeni nu cunoaște cu adevărat nici timpul, nici iubirea. Nici măcar noi... sau cel puțin așa simt eu, acum.
Tu ce crezi??...poate nimic...poate în nimeni, poate niciodată.


Un sărut?
R.