TRATAT DESPRE ÃŽNGERI


Trebuie să fie mai colorat bobocul de rață. Mai înspumat ca șampania ce mi-a pătat eșarfa făcându-mă să plec de la dineu. M-am închis în cabina submarinului gândindu-mă să îți scriu. Primeste draga prietene cateva din gandurile mele mai tarzii decat este miezul noptii pentru gainile din ograda domnului. Pentru ca m-am gandit la tine in ultima vreme chiar daca intalnirile ni s-au pierdut in beatitudinile poeziei si ale lipsei de griji de altfel atat de binefacatoare frumusetii. m-am gandit la tragedia ta cosmica. in care centrul universului, matca din care ai iesit, punctul tau de pornire, reperul principal, mama, s-au difuzat in tot. esti in continuare copilul mamei tale. dar mama ta este pretutindeni. ce criza. si ce bine imi pare ca te revad mami imi spun privind praful ce s-a asternut pe cartile din biblioteca. acum vei deveni poate mai bun. mai bun decat mine. acum esti pregatit sa iubesti totul. sa fim sfinti. pentru asta se plateste cu mame. Lacrimile sunt restul pe care îl primim. Dar nu te gândi la îngeri doar așa în treacăt. Gândește-te serios. Acum a venit rândul lor să fie priviți cu seriozitate. Îngerii din jurul nostru. Cei după care întoarcem capul atunci când mergem pe stradă pentru că în urma lor miroase a paradis. Îngerii sunt delicvenți. Agonia se termină în moarte sau în extaz, dacă moartea nu îl include cumva și pe cel din urmă. Îngerii ispitesc și ispitirea lor intră în contradicție cu puterea mea de a răbda. De a avea răbdare să devin înger cu de la sine voință și nu acum pe loc. atât îmi sunt de dragi unii oameni la o simplă privire. Se întrevede printre liniile divers colorate, în nuanțe de bej, ce îmi compartimentează retina și implicit imaginea, un chip identic cu al celui care privește. Un chip identic cu al meu. Ca și cum o voce din mine mi-ar șopti: uite o oglindă întreagă. În jur nu se vede nici o oglindă. Sunt doi oameni față în față. Doi copii nedespărțiți de mama lor comună. Doi copii închiși în unul singur. Un înger. Dublura sa poate fi considerată reală și independentă față de cel ce privește cu adevărat, doar de către necunoscători. Ea este de fapt doar imaginea propriei sale pornografii faptice ce i se întipărește prin acumulări pe chip și pe care prin natura sa, îngerul o poartă mereu în fața ochilor ca pe o barieră delimitatoare, în stânga căreia se află partea întunecată și otrăvitoare a ceea ce se află în partea dreaptă, parte stângă în care îngerul nu trebuie să privească niciodată pentru a nu îi da astfel existență. Dar nu toți îngerii știu asta. Unii se ascund prin bordeluri. Alții în biblioteci și foarte puțini sunt cei ce se regăsesc cu adevărat pentru că se caută tocmai în ceea ce lor le este îngeresc. Am cunoscut un astfel de înger pe terenul de fotbal unde mă jucam cu vărul meu. Îngerul s-a apropiat, ne-a luat mingea și ne-a amenințat cu cuțitul, punându-mi tăișul la gât. Carnea amenințată a reacționat de la sine și a fugit. Am alergat în demență. M-am oprit abia acasă, direct la sertarul cu tacâmuri. Am căutat un cuțit mare. Am găsit unul atât de lung și de lat încât semăna cu o sabie. Am luat cuțitul și am intrat in camera mea. Nu eram transpirat. Nu era nevoie sa fac dus. M-am îmbrăcat cu jeans-ii negri. Mi-am pus ghetele și geaca de piele în buzunarul căreia am băgat ca într-o teacă cuțitul. La piept. Apoi mi-am aranjat parul cu gel, strângând firele în niște buchețele ascuțite la capete. Niște țepi. Am încuiat ușa în urma mea. M-am urcat în mașină și am plecat spre liceu. Vărul meu rămăsese acasă. Urma să mergem mai pe seară la concertul din parc. Această problemă trebuia să fie însă rezolvată. Îl voi găsi pe înger și îl voi îngenunchea, tăindu-i tendoanele. Conduc foarte repede și cu o atenție desăvârșită. Parchez rapid și cobor în fața liceului. Sper ca îngerul să mai fie încă acolo cu mingea mea. Liceul este oricum foarte aproape și nu cred că îngerii sunt în stare să fugă. Poate doar să se plictisească și să plece dar acest înger doar ce sosise și eu nu întârziasem atât de mult din momentul fugii și până acum. Când am intrat în curtea scolii, terenurile erau goale. Numai doi porumbei, unul maro cu verde iar celalalt alb se învârteau prin jur, ciugulind tot felul de chestii. Îngerul dispăruse. Atunci m-am pierdut respectul pentru îngeri. Pe acest fond s-au produs câteva mutații foarte interesante pe care le-aș numi dizolvarea unui reper aproape la fel de important precum mama. Eram plin de furie. Acest înger fugea. Era un înger laș. Unul care se ascunde. Un înger cu tulburări de personalitate. Un înger fără pic de respect de sine și față de funcționalitatea sa multiplă. Detest îngerii de felul asta acum când știu că ei există. Vărul meu apăru sprijinit de una din porți. Venise după mine. Trebuia să mergem la concert. Șerpii halucinogeni mă mușcau direct de globule. Eram veninos. Am strâns în pumn mânerul cuțitului. Nu mai aveam nimic de făcut aici. Am mai privit o dată spre terenuri. Apoi ne-am urcat în mașină și am plecat spre concertul din parc. Pe drum îmi făceam tot felul de scenarii. Unele mă domoleau altele mă înfierbântau tot mai mult. Numai să nu îmi explodeze celulele. Parcul era plin de oameni. În fața scenei se adunase un grup vizibil strâns în jurul evenimentului pentru care și noi ne aflam aici. Ne-am alăturat grupului. Printre ei se afla și sora mea împreună cu vara mea, sora vărului meu. Au venit lângă noi. Mi-am dat seama că am cuțitul la mine când m-am dus la barul din colț să îmi cumpăr o bere pe care având în vedere că era vorba de un concert îmi era permis de către autorități să o beau în aer liber într-un spațiu public. Eram înconjurați de tineri de vârsta noastră. După prima bere uitasem deja de înger. Asta nu însemna că îl disprețuiesc mai puțin. În spatele meu a răsunat o voce cunoscută. O voce de femeie. Una dintre acele voci cunoscute și totuși neidentificabile care necesită un contact vizual din momentul în care ți-au atras atenția și ți-au sporit curiozitatea. Am privit deci în spate. Întorcându-mă brusc cuțitul mi-a căzut pe jos. Atunci mi-am adus aminte de înger. Îmi venea tot sângele cu miliardele lui de grade în care fierbea, direct în cap în timp ce stăteam aplecat uitându-mă după cuțit. După ce l-am găsit am ridicat capul. Atunci am văzut-o pe ea. Eram îndrăgostit de ea. O mai văzusem și altă dată. Posedam o forță uluitoare. Eram plin de dispreț și de ură pentru înger. Exista astfel nemăsurat de mult material negativ ce putea fi transformat printr-o simplă atingere, cea mai mare și catastrofală iubire. Cea mai dorită. Dinamita. Când mi-am dat seama de asta, situația sărise de mult în aer și noi ne plimbam deja hipnotizați, ținându-ne romantic de mână prin parcul din care dispăruseră toți oamenii. Realizând asta mi-am recăpătat pe loc respectul și dragostea pentru îngerii. Bănuiam că tocmai intensitatea pe care mi-a injectat-o, indiferent de valența ei inițială, negativă ori pozitivă, a putut sta la baza foarte rezistentă a ceea ce s-a dovedit a fi întrâun final continuu de cinci ani, la fel de dispersabil și de dispersat, la fel de împrăștiat și ne ținut la un loc. la fel de pretutindeni ca și mama ta. Iubirea.