Pe strada poeziei mele pasii tăi nu mai ajung... am impresia că nici eu nu mai sunt asteptarea muscatelor din fereastră... Trec insingurati, rătăciti ai iubirilor, singurătăti fals zambitoare... tu, nu...
Tu esti depărtrea la puterea n... rar te plange vreo ploaie la marginea orizontului...
Eu nu mai am lacrimi... mi-s ochii secati de vise, de aripi rupte in zbor... Aripi de pasăre măiastră la tigaie... e foame mare, si muritorii au nevoie de hrană adevărată...
Mare noroc pe mine, aripile mele smulse mi se regenerează, imi smulg două aripi - imi cresc patru...imi smulg patru, imi cresc opt... untotdeauna singurătatea mea are aripi cu sot...doar plopii răman mereu fără sot.
Si tu care nu treci niciodată pe strada poeziei mele... si tu care iti păstrezi pustiul intact...