agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1997 .



De-a rasturnata cu dictionarul
personals [ Thoughts ]
Joc de trecut vremea si de ademenit copiii

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Victoria ]

2004-08-05  | [This text should be read in romana]    | 



Ia zi băț... Hai, zi băț, dar spune-l de mai multe ori, de și mai multe ori, spune-l de prea multe ori... băț... băț... băț... băț... băț... băț...
Ai obosit? Te-ai concentrat suficient de tare asupra lui?
Nu-i așa că nu mai știi ce înseamnă? Sau altfel: la a câta rostire consecutivă își pierde sensul un cuvânt? Mai mult, după câte alte rostiri începe să capete un sens nou, nebănuit chiar cu o clipă în urmă?
O fi repetiția mama învățării, dar copil fiind și jucându-mă cu cuvintele, am descoperit un prag al repetării, dincolo de care sensurile nu mai trec sau, dacă totuși se strecoară, sunt deformate, amestecate, mestecate, stecate, tecate, cate... ate...
Tot din talmeș-balmeșul copilăriei îmi vine în minte fascinația mașinii de tocat: minute în șir urmăream mâinile mamei învârtind monstruosul melc repetitiv care transforma bucățile familiare și identificabile de mine sub numele de carne, într-un mănunchi de vârtejuri alb-rozalii, fără nume, fără identitate, fără nici o pretenție de apartenență la vreo viețuitoare cunoscută, mormane diforme și lipicioase pe care știam că aveam să le mănânc numai după ce mama le va fi atribuit un sens nou, o identitate nou-nouță de chiftele, perișoare sau alte bunătăți la fel de cunoscute simțurilor mele ca și carnea originară.
Spuse fiind toate acestea, simțită fiind golirea de sens a tot ce este trecut prin mecanismul repetiției, am putea să ne imaginăm un joc: se ia DEX-ul, se alege un cuvânt, se trece bine-bine prin mașina de repetat obsesiv, apoi se observă atent și se notează noul sens, noua definiție a cuvântului ales. Repetând procesul, un număr rezonabil de voluntari ar putea, într-un număr rezonabil de generații, să creeze o limbă cu semnificații noi atașate de cuvintele vechi – și firește, ca în orice limbă care se respectă, un dicționar nou (necesar ca să n-o uităm prea repede, cum de prea multe ori se întâmplă chiar și în limbile cu dicționare).
Un exemplu îmi vine în minte, în sprijinul argumentării existenței fenomenului migrației sensurilor: englezescul miserable (adică nefericit) și românescul mizerabil (adică exact ce-am spus) – două cuvinte asemenea dar diferite prin sens, chiar dacă pe la unele filme mai întâlnim traducerea de tip „furculition”. Se poate ca, acum o vreme, un englez tenace, auzind pe stradă “mizerabile”, să-l fi repetat până i s-a ivit asocierea cu starea lui de spirit, care era nefericirea... și așa să-i fi rămas nefericitului numele pe limba engleză până în ziua de astăzi.

Hai că ne-am jucat destul. Mă duc să-l învăț pe fiu-meu ăla micu’ să zică ‚rață’.
La bună vedere (dioptrii zero)!

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!