Lacrimile mele nu sunt amare,
nu sunt sidefii sau albastre,
sunt sărate și apoase
ca și ale tale.
Ele curg pur și simplu
din colțul ochiului drept,
din colțul ochiului stâng,
îmi ard buza și apoi
îmi picură în sân
reci ca ochii reptilelor.

Sângele meu nu e fierbinte,
nu e aprins sau negru,
e roșu și călduț
ca și al tău.
Îmi urlă câteodată în tâmple
și uneori, doar uneori și
doar în brațele tale
cântă ușurel și se simte împlinit.

Limfa mea nu e revărsată,
nu e aurie sau aspră,
e vâscoasă și albă
ca și a ta.
Mă străbate tăcută
cu rostul ei neștiut de profani
trecând mereu prin dreptul
inimii adăpostite în palma ta.

Sufletul meu nu e pătimaș,
nu e bolnav sau sonor,
e blând și temător
ca și al tău.
Amorțit într-un colț de tăcere
se alintă cu amintirile
unei nopți simple pe care
te aștept s-o reluăm.