Cand nu vad fantana cerului albastră, nu te pot iubi... Imi intră ceața ca o mazgă in suflet, si pace să mai simt ceva... Ar putea si toamna asta să-mi lase o fereastră de iubire... Gust sălciu de ploaie neplouată simt in sange... nori bezmetici, cu de-a sila imi tot inegurează clipele...
Nu-mi esti vinovat cu nimic, eu sunt barometru-inhibometrul din povestea noastră...
Nu mă lua in seamă, ia drujba si taie niste lemne, deja aud tropotul zăpezilor... Intre timp voi picta toate ferestrele cu albastru ceruleum, pun si o leacă de soare, intr-un colt pictez si vreo trei patru stele, nu mai multe... Placintele sunt in cuptor, si iarna noastră sigur ne va fi fierbinte...
Dar nu azi, azi mi-s ochii murdari de ceață, nu mă pot bucura privire senină in oglinda ochilor tăi...