Þi-am luat glezna ta
de un alb șifonat,în mână.
Cred că îmi doream cu ardoare
să știu ce să fac cu ea.
Afară roua cade în valuri
concentrice pe gazonul
atât de verde că țipă-
săracul!- după zăpadă.
Cred că îmi doream cu ardoare
să fim singurul lucru perfect
dintr-o căsătorie:
fotografia de la nuntă,
dar țineam în mână
glezna ta, albă, ca șofranul.

Þi-am timis ieri, prin fax,
un raport complet,
pe douăzeci de pagini,
despre ultima noapte
petrecută împreună,
iar tu plină de oxitocină
l-ai citit pe nerăsuflate
stabilind ireversibile
și decisive racorduri
cu spiritualitatea
și pasagera melancolie.
Câtă imaginație poți să ai...

Pe mustățile lui Eros...
ce poti face cu o gleznă
de un alb șifonat pe care
o ții în mână?
Ce zici iubito, zugrăvim tavanul?
Poate chiar într-un galben pai
și ușor șifonat?