Veninul vârstei spulberate în zbor
Cu închipuiri amare de copil
Pulsează în steaua pădurii
Ochii întunecați de fluturi oarecare
Pășesc prin infinitul zdrobit de neîncredere
Iar puterea din armonia desăvârșirii
Vuiește trist pe transparențe migratoare
Pridvorul despărțirii de jurământ
Ascunde tragedii viclene
Și refrenul umbrelor moștenit din cunoaștere
Idei furtunoase prin peștera timpului
Rostogolesc stânca încremenită de patima eternității
Anotimpul contrastelor cântă
Melancolic, suava îndepărtare de pământ