mă siluesc privirile profane
dulceaga cruce din bomboane
“iar ai murit” – îmi profețesc din strană
cu palme umede tînjind pomană
iar eu rămîn să-mi spun din nou
cu-aceeași rezonanță de cavou
că în cotlonul meu tihnit din casă
nu moartea, veșnicia mă apasă.