carnația ei încă oferă reliefuri
de acolo de unde privim
prin scorbura aia
anume tăiată pentru ochiul neinițiatului
cu tăblița aia lugubră de hârtie
atârnând deasupra,
ciuntită, de pe la colțurile căreia
încă poți suge picături sleite de sange,
pe care încă se poate citi
dacă te uiți printr-o frunză făcută sul:
RUGÃM A NU SE VÂRÎ OBIECTE FALICE
RUGÃM A NU SE ATINGE EXPONATUL
RUGÃM A NU SE URINA ÎN SCORBURÃ
RUGÃM A NU SE...
RUGÃM A NU SE...
caleidoscopică, imaginea ei se
deformează
luând forme pervertite
îmi culeg ochii în pumn
și-i arunc înăuntru
și-mi cobor repede pleoapele
pentru că ea privește din scorbura aia
anume tăiată pentru ochiul inițiatului
descifrând o tăbliță lugubră
îmi astup urechile auzind-o silabisind
RUGÃM A NU SE...
RUGÃM A NU SE...