Eminescu a existat.
Din lacrimi, printre luceferii goi,
Pe meleaguri doinite la oboi,
Un făt frumos s-a întrupat.

Eminescu a existat.
Cuvintele, meditând prin zăvoi,
Definesc, în fiecare din noi,
Chipul lui senin, luminat.

Eminescu a existat.
Semnul divin al metrului vioi,
Strălucind foliole de trifoi,
Limbii române l-a dedicat.

Eminescu a existat.
Eternitatea, umbrită de ploi,
Declinând diminețile în toi,
La steaua Hyperion s-a închinat.