Într-un abis sau chiar pe-un vârf de munte
O vorbă-aș vrea să-ți spun dintre atâtea multe.
C-am să colind în lung și-n lat pământul
Și n-am să uit că doar la tine-mi este găndul.

La tine fericire, ce poti avea atâtea nume
La clipele mai rele și clipele mai bune
La dragoste și zbor și cântece de iarnă
Și frumusețea codrilor ce inima îți cheama

Aștept sa pice frunza și nu te pot uita
Plecat-am printre creste de munte undeva
Acolo unde oameni mai vezi doar foarte rar
La capăt de pământ și început de-altar

Voi fi acolo singur, uitând de cele rele
Și liniștea din suflet din nou va reveni
Bocanci-mi uzi din tocuri in sus până la piele
Au scârțâit amarnic și suna "a jeli"

Mi-aduc aminte fulger, cum am trăit cândva
Într-un oraș cu lumea ce nu mai înceta,
Să miște și s-alerge, încolo și încoace,
Asemenea cum fulger lovește promoroace

Și doamne ce-mi mai place,
S-ascult cum bate vântul,
Când n-am nici ce mai face,
Și nu mai tulbur gândul.

E-o liniște deplină și poate ultima
Dar poate că jivina ce-n mine va urla,
Va dezgoli ființa ce vrea să se descarce
Aici, sus în munte, în ploi și-n promoroace...!


... citat... muza...

"Muntele e altarul meu, e viața mea, e țelul meu. Închină-te și tu la cetina-i verde și lasă-te biciuit de vântu-i aspru și săgetat de gheața pârâului.
Și-l vei iubi cu-aceeași disperare, el, stăpânul, se va pleca la picioarele tale și-ți va netezi calea spre infinit.
Vei avea atunci în suflet pacea muntelui, și-n ochi limpezimea apelor lui. Vei fi liber ca pasărea-n zbor și trainic ca stânca."