Irisul se ascunde în spatele ochilor
și din intuneric se vor ivi lucrurile
în adevarata lor lumină,
curate, fără umbre, cu sufletul nepângărit
și să vezi ce bine este să nu simți nici o vină
și nici o remușcare să nu îți rătăcească,
printre mormanele de trecut,
lovind pereții negri ca să te doară.
Speranțele deșarte vor fi
ca zborul fără margini al unei păsări reci,
scuturându-ți tulpina de podurile
mâncate de rugină incendiară.
Nu îți lăsa frumusețea să se zbată
între pereții goi ai unei camere reci și întunecate,
aprinde focul sfânt cojit de vechi extaze,
fără să-ți ardă ochii, să gonești.
Ce sălbatic poate fi un vis
și ce sentimente țâșnesc într-una,
de-un singur lucru să ai însă teamă:
ai grijă să nu te rătăcești…