Love story cu o turcoaica fericita





Acum două sute de ani, un bărbat sărac, dintr-un sat de lingă Deltă, a pornit-o către turci.
A stat el ce a stat la turci, unde s-a ales cu o femeie frumoasă.
După un timp, a revenit împreună ca ea, acasă, în satul lui.
Dar sătenii nu l-au acceptat cu așa o nevastă printre ei.
Astfel că bărbatul a săpat un bordei în pămînt, la marginea satului, și acolo a viețuit cu turcoaica.
Aveau două paturi dar niciodată nu dormeau în același pat, conform legilor ei.
Dupa vreo cincizeci de ani de fericită existență în marginalizare, turcoaica odată căzu la pat, beteagă.
Boli ea ce boli, și își dete obștescul sfîrșit într-o seară ploioasă.
Pentru prima oară în viața lor fericită, bărbatul se urcă lîngă ea în pat și petrecu așa toată noaptea, privind-o de aproape și vorbind cu ea vrute și nevrute, cum nu avusese voie niciodată înainte.
Cînd veni dimineața, omul porni singur înspre cimitir și își petrecu toată ziua săpînd o groapă adîncă și foarte frumoasă pentru trupul miresei lui.
Seara, întors acasă, își luă soția în spinare și, cu ea atîrnîndu-i pe umăr ca un sac plin cu grîu, parcurse ulițele satului, înspre cimitir.
Mireasa fu repede înghițită de gura lacomă a pămîntului.
Întors acasă, bărbatului i se facu frig.
El aprinse un foc mare din patul soției lui și se așeză turcește lîngă rug.
O căldură neobișnuită îl cuprinse.
Însă, de atunci, se pare că nimeni nu l-a mai vazut pe acolo.
Și nici nu s-a mai întrebat vreodata cineva unde s-a dus.