Mă spânzur cu corzi de vioară
și cu ceai de tei
în forul meu de zei,
așteptând duminica,
vinerea,
să văd și eu un pui de somn,
un ovul de vis,
un cuvânt de zis.

Mă omor cu brațele
ruginind liniștite
pe roțile demenței,
era sufletelor mele
se încheie acolo,
în turn
și nu mai e mult.

Eroii joacă barbut
cu piciorul de veteran
pe raftul cu zaruri,
flori în vază
cu mațe levitând.

Pe masă e gândacul
civilizat,
mă întorc și plec
trântind ușa
și cratița
de podea.