Te cred cînd îmi spui
că nu există vise
ce se vor împlini asemeni
tabloului din adîncurile mele.

Te cred cînd îmi spui
că sunt prea albă
cînd îmi spui să-nțeleg
că iubirea
nu-i mai mult de-o viață
împărțită benevol
în doi,
și că singurele clipe
pe care le merit
se vor stinge ca o lumînare
în palmele fierbinți acum
nu-mi va rămîne decît
scrum și amintirea...

Și-am greșit cuvîntul,
da!

cuvîntul cel dintîi...

încă de la primul sărut,
încă de la prima atingere
mi-era frică,
tu singur(ul)
val
care ma-nfruntat zîmbindu-mi
resemnat și tandru
încălzindu-mi sensurile de geață

cînd aproape moartă...

să-mi arăți că nu există Iubire,
să mă vindeci
de prea multă simțire...

Dar nu te-aÈ™ crede
dacă mi-ai spune
că-ai putea opri cu mîinile goale
o cascadă
din curgere.
Stii, ea spune o poveste!
Iar picătura ei
e literă de Biblie.

Curge
Povestea
Eu
Marea

Dar nu te-aÈ™ crede
dacă mi-ai spune că
nu-mi voi putea ține promisiunea,
jurămîntul în fața imposibilului.