mi-e lehamite
de pământul din mine
gașcă infernală de draci
nori amenințători ai tălpii gândului
lighioane ce mă privesc
cu ochi tridimensionali
înmulțindu-mă și stârpindu-mă
frescă de biserică ruginită de vânturi
mamă dolores a damnării existențiale
în direct la dead-line
ridic receptorul și mă lovește
urletul tăcut al neființei
în gura sufletului
cruci și cocori se despreună
ca o lavă imundă
realul ucide irealul
recviem al cerurilor și al pământului
iar în centru
spiritul irumpând ca un trup feciorelnic
descoperind dragostea
ca un ochi de pisică în întuneric
amirosind invizibilul
gheizer nervos aruncând timpul
ieri-mâine totdeauna-niciodată
țipăt antonimic al neantului
iar în centru eu - invizibil
cu pământul între pleoape.