mi-aduc aminte când alergam cuvintele,
era ca un raid al poliției spre seară,
gândeam că nu-i bine o-avalanșă de metafore,
dar îmi plăcea finalul cum era...

zăceam apoi cu gândul la conținut
și-mi explicam de ce a nins cu-al tău surâs,
nu-nțelegeam rostul iubirii în trecut,
dar totul era un val de apă retras...

recitesc acele strofe mereu pentru-a înțelege destinul,
cânt enigmele vieții, rimele-mi sunt avântul,
mă amăgesc cu frumoase cuvinte cernute de inimă,
aștern supărări și bucurii pe care mai apoi le citesc...

totul are un rost, o pată menită-n viată,
cuvintele și versurile - chiar toate-s povață,
le-arunc doar din suflet, să-nvăț și pe alții:
urmați altă cale, priviți la greșeli...