și eram căzută de sub pământ
cineva spunea că a renunțat să ne mai țină i se făcuse
odată rău în piața cu porumbei și de atunci
oricine merge pe stradă este împins
înăuntrul celuilalt cu o mare forță ai crede
că dăm nașteri intrăm unii în alții și
trecem mai departe

era seara după orele 20 ne priveam
umbrele și zâmbeam la pereți
ceilalți nu se puteau concentra
și se enervau că deranjăm ceva numit domiciliu
sau un cuvânt în genul oricum era foarte șubred
și pe mine nu mă interesa arhitectura lui
aveam chef să beau cafea neagră și sa comentez
zodiile fiecăruia putrede prin legătura lor
pământeană

între timp ascultam Portishead și un individ
începuse să zbiere isteric am înțeles
doar că nu-i convine războiul că ni se fură încet
toată credința
eu aveam impresia că porumbeii din parc chiar
știu ce facem noi și nu era doar o iluzie că
pământul o luase razna în căsnicia sa cu noi

deodată în jur se iscă o avalansă de șoapte
cum că unul și-a dat foc la un deget
după care a început să plângă lăsați-mă în pace zicea
e prima dată când sunt conștient rostea în gând
alfabetul grecesc iar eu îl auzeam

Jesus avem o problemă
nu am în comun nimic cu teancul de hârtie din hol
stă acolo de câțiva ani azi am observat că îmi seamănă
sau doar am dat atenție cuvintelor din numeroasele scrieri
nici nu mai știu exact
dar mai e și sentimentul ăsta de negăsire în altă viață

ah dacă ai ști că întunericul din voi mă obosește