Dorm visurile tale, cu tine dimpreună,
Și-n sărbători nu-i nimeni, cuprins de duioșie,
O candelă s-aprindă pe groapa ta pustie,
O lacrimă să verse, o floare să depună!
În zori mai ciripește vreo pasăre pribeagă
Pe brațul crucii negre ce-ți străjuie mormântul,
Prin iarba mohorâtă cu șuier trece vântul,
Și multe spune dânsul cui știe să-nțeleagă:
Că vremea noastră-i tristă și plină de mizerii,
Dar alte generații pe urma ei veni-vor.
Din negura uitării cu drag ademeni-vor
Icoana ta, o, dulce și trist bard al durerii!
Când s-or preface-n țărnă acei ce te uitară,
Vei tresări din groapă chemat la viață nouă;
Va picura din gene dumnezeiasca rouă
Și-ți va-nflori pe groapă eterna primăvară!