Am obosit de vin, de stele
Am obosit de gândurile mele,
Am obosit de ochii care mă răsfrâng
Neculegându-mi chipul din adânc.
Am obosit râzând, am obosit de-atâta poezie
Cântând doar cele câte vor veni
Sau cele câte vrem să vie.
Visez să uit odată
Cuvinte, rânjet, gând
Și să privesc în ochii de agată
Ca fiecare om de rând,
Chipul răsfrânt să nu-mi mai văd,
Cu spaima mea și hohotul meu rece
Lângă un foc să mă cuprindă somnul
Sub zările cu margini de pământ.
În sângele fecioarei purificat și dus
Prin trupu-i alb cu frăgezimi de nea
Eu aș simți cum cerul coboară lin de sus
Ciorchini de cântece deasupra mea
Știu: acest vis pământul mi-l nutrește
Smulgându-mi dorul meu de infinit
Dar visul crește-n mine ca mădulare grele
Am obosit...
...
Mi-a murit iubirea cu rânjet și stele
Încă din feșele inimii mele
Mi-a murit și-i strigoi și-n răstimpuri revine
Și țăruș nu-i pot bate-ntre coaste la mine.