Bărbatul e în femeie monadă
desenând cu limba
drama spasmelor
în ritmul celor mai bune intenții.
Prin ochii închiși
degetele îi caută eliberarea lucidă
și nimeni
niciodată
nu va avea un nume
atât de asemănător.

Femeia reintră ca molia
printr-o căptușală
în sacrilegiul cărnii
din ce în ce mai docile
mai imense
ca un hipodrom
unde neștiutul ceremonial
trece de la unul la altul
cu praștia.