Balada despre nemurire


Cei mai frumoși fluturi sînt aceia
care nu se mai văd
de sub palmele florii.


de va adormi viața în legănarea mea,
să n-o facă privindu-mă.


iar eu de cîte ori am vrut să dorm,
de fiecare dată brațele sufletului meu
mai doreau să ajungă ceva,
cel puțin o piatră...


și această piatră,
ca sentiment al lucrurilor,
a fost la locul ei tot timpul,
în spațiul dintre mine și restul de univers, adică.


o singură dată, îmi pare, a fost așezată
puțin mai în față,
dar brațul meu, întins peste un sînge rămas
cu ochii deschiși,
a acoperit fața de lapte a unui soldat
care, din neplictis pentru noi,
a primit să se joace cu fluturi.


iar ei se odihneau, pe rind,
pe piatra aceea ajunsă de mine.