m-am ridicat de ieri
in picioare
sa nu mai vorbesc cu umbra mea...
era mult prea sincera cu mine
ziua
dar noaptea ma mintea.
stiam ca se va tine dupa mine.
mai inainte am fost intr-un parc
gandurile se concentrau,
vuiau si cadeau
ca intr-o cascada fara apa
dar copacii nu ma ascultau.
credeam ca umbra m-a pierdut
printre frunzele care inca nu au cazut.
din cand in cand umbra ma tragea de picior
sa cad jos
sa arunc o lacrima
si sa-i spun ce simt.
doar ce simt.
am stins soarele!!!
sa nu mai fie lumina.
inainte de a face acest gest nebun
am vorbit putin cu umbra mea
si m-a mintit
mi-a spus ca la noapte
o sa fie sincera cu mine.
in graba mea de a plange
uitasem de luna...