Ramai!...

Pe la ferestre a trecut un fulg: e cel dintai…



-Tu stii ca, daca pleci, mi-e frica.

As vrea sa-mi spuie cineva pe nume…

Ma simt asa de singura si mica

De parca numai noi am fi pe lume.



Prin geamul aburit si transparent,

Se uita-afara florile din glastre

Cu gatu-ntins spre soarele absent.

Se-ntuneca. Si focul prin unghere

Invalmaseste palpairi albastre

Cu umbre nestatornice si moi.



- Asculta… oare ce s-aude?...

- Cu haina rupta, plina de noroi,

Cu plete ude,

Se uita Toamna in odaie

Si bate-n geam cu degete de ploaie.

I-e frig. Si a simtit de-afara,

Ca-n suflete-am pastrat un colt de vara…



Oglinda a cuprins odaia toata

In apa-i plumburie si-nghetata.

- Ramai!...

Afara ninge cu petale

De micsunele artificiale,

Si nu mai trece nimenea pe strada…



Din mana mea intinsa las sa cada

Risipa alba-a gandurilor tale.

Si ne-om privi, can tu vei fi tacut,

Surprinsi ca inca ne iubim ca la-nceput.