În cântul tomnatic mă-mbăt de suspine,
Cu spaimă obrazu-mi zvâcnește-n cruzime,
Și ochii se pierd, se apleacă-n pământ,
Decad, sunt citit de priviri, mă frământ,
De gheață topite-mi sunt buzele rupte,
Mă sfâșii de oase snobite și supte,
Prin noi coridoare de gânduri opresc
Poteca promisă, pierdută, gândesc
Rațiunea ce pururi se teme de praf
Și cântul tomnatic e doar un taraf.

În cântul tomnatic mă-mbat de suspine,
De toate sunt singur și toate sunt pline,
Distrus de-o iubire găsită-n amurg
Sunt plâns de rușine căci apele curg;
Răzbat către lumea ciudată, prin vise,
Mă-ntreb de-i morfina din gânduri închise,
Frânturi corodate de timpuri privesc,
Păduri de azur închegate-n firesc.
E normalul ce pururi se teme de praf;
Și cântul tomnatic e doar un taraf.