Cu mâna rece, tremurândă,
Cu chipul său ursuz si trist,
Privește moartea cea plapandă
Cu ochii mari, ca de artist.

Prin cap îi trec idei prea multe
Și bucurii, dar și necazuri;
Întrebări are-acum sute,
Dar nu mai are timp săracul.

Este bătrân si viața-i trecută,
Moartea se-aporpie ușor;
Se gândeste la orice faptă făcută
Și-n suflet il apuc'-un dor.

Femeia-i plânge, la fel și fiica,
Dar el zâmbește-amăgitor,
Și îi întinde fiicei mâna,
Dar mâna-i pică spre covor.

Și el s-a stins...
Soția țipa...țipa tare!
Iar pe pat el stă întins,
Dormind adânc,cerând iertare.