oricâtă poezie mi-ai picura pe buze din degetare
(mai ia încă un pic înghite tot fără să mesteci)
oricâtă omletă mi-ai face grăbit în zori
oricât ai sta atârnat de bara de bătut covoare
(„ca să ai tu pachete de senzații, iubito”)
oricât te-ai cufunda în coastele tale Negându-mă
(eva-nescence)

tot vii cu pantofii lustruiți
pentru că știi că de acolo te privesc către frunte
rătăcindu-ți toate discursurile traseele hărțile mânecile
văd cum tremură Cum pâlpâie lumini în spatele retinei
cum sângele tău îți cere îndurare
schimbul de energie dintre substanță și radiație
nu are loc în mod continuu
ci în cantități mici și finite de energie
în cuante
discontinuă e trecerea noastră Unul în celălalt
pe rând și dintr-o dată de două ori Ori patru
mâini Patru priviri Al câtelea simț

bolovani în mâini Þinute neputincios pe lângă trup
urlă-a-îmbrățișare-bluza-ta
(cutezătoare concluzie)
am mutat poftele în cozile păunilor
dar exact de acolo ne privesc cu mii de ochi
și tot atâtea boante cuie

cu mâinile și picioarele-n lanțuri clipele înăbușite
ne urlă că Amânările sunt lașe
în frângerea de palme e tot adevărul
și desigur în joaca mea cu inelul pe deget
ce spuneai Ah da Mă întrebam Cum să te
înving azi
dau pe gât o dușcă de alcool
rafinată încercare în zâmbetul meu-femeie
împiedicată replică în brațul tău-bărbat

oricât ai încerca să tragi vălurile peste ferestre
și ochelarii peste soare
dorințele tale cad tot în cascade Îneacă-mă
de bună voie și nesiluit de uman Răcnit la pereți
mai îndură vreo două trei mizerii Câteva toane și-o decisivă
cădere în genunchi
de la înălțimea masculinului purtat cu orgoliu
orgoliul cailor I-ai văzut cum își poartă frumusețea?

adică nu mă condamni?
adică nu te condamn Ești doar destul de inteligent cât să n-ai curajul
lipsirii de inteligență:
Gândești femeia

de parfmul ei mori
seară de seară