ÃŽn alb, zorii tulburi durat-au castele
Cu turnuri înalte din visele mele
Pe frunte-așezară, de foc foișor
Având la temei două aripi în zbor.

De-a dreapta te suie pe-o scară de stele
Luceferi de aur lipește-ți pe piele
În stranii înscrisuri îmbracă-ți tăcerea
Purtată deasupra s-ascundă durerea.

Cunună-ți tot restul rămas să te fiarbă
Cu vorbe nespuse și lacrimi de iarbă
Și nu căuta înțelesuri precise
Închise în sâmburi de coapte caise.

Ai grijă de tine să nu fi răpit
Și zorii să-i vezi ca pe-un alt asfințit.