în acel colț de piatră-pe-jumătate-stea
și-a întins la uscat aripa din jumătate-ea:
zbor reductibil prins în pânza tăcerii

alături, trupul tău prins în cuiul îmbrățișării
de azi-mâine-mereu strigând de noi tu și eu

Lumina aluneca între noi
și eu nu te vedeam de atâta lumină
tu nu mă vedeai de atâta întuneric
(niciodată nu fusese mai dureros
niciodată nu sfâșiase mai mult)

și-a dezlipit aripa de pe piatra cu care se iubea
de pe piatra-acum-toată-stea
și a plecat pășind ca să își simtă tălpile
(și să își amintească de ea
înstrăinată frântură de stea)
în timp ce tu te desprindeai din cui
iar eu te căutam în rugina lui.