- Mamă...zise copilul cu vocea subțire
si mana tremurand
si soapta pornită spre alt gand
- mamă, ce faci tu aici cu mine de mână?
tremurând si tu din toate degetele
nu mă mai strange in brate, mă doare...
iar lacrimile tale nu-mi sunt de nici un folos
nu mai sunt un norocos...
zise copilul cu ochii in soare
- am inteles...stiu că te doare
am inteles cine sunt si imi vine să plang,
am inteles că exist, depăsit
un copil imbătranit...
- mamă, nu-mi mai netezi fruntea cu ardoare
e incretită deja de prea multă schimbare
era o minune că exist, acum e doar o chemare
iartă-ma, tu, care plangi mai mult decat mine
- mama, nu-ti acoperi obrazul
lacrimile tale sunt o formă de mare
vor invăta să dainuie pentru mine
mai mult decat ruga din tine...
- mamă, opreste timpul de poti face ceva
să incremenim amandoi, ca doi regăsiti
unde ne terminăm noi să nu mai inceapă nimic...
- mamă, nu mă intreba de ce sunt trist
dupa ce am râs atât fara rost
sunt la marginea timpului
sunt inlauntrul unei limite, intelegi?
...de ce ai crezut ca tu m-ai creat?
când nici măcar nu am existat?


e seară acum, lasă-mă să plec
durerea noastra sa se frangă in două...
sa curgă lacrimile in curcubeu


te rog, mamă, arată-mi-l pe Dumnezeu...