I

În sămânță de crini
te-am înmormântat senin
ne-am iubit în clopotnițe vechi
anii se distramă
ca dantele vechi.

te caut pretutindeni Doamne
dar tu știi că-i prea puțin
te-am înmormântat în noiembrie
când se duceau școlărițele la prânz
n-au știut că erai în căruță
că ar fi plâns.

cum se rostogolesc stăvilarele învinse
a doborât durere în părinți
de hârtie, carnea ta bătrână
cum să fie? - galbenă și tristă
și te-am iubit în vioara buneicuviinți.

toamna și-a lățit în țară rana
s-a descheiat încet la sâni
și-o să-și descheie mai departe haina
ca vioara bărcii ruptă din stăpâni
o să-și descheie-n trup de sânge carnea
care mă cheamă.

ne-am plimbat de-atâtea ori pe dig
prin vântul care aduce corăbii văruite
și înfige în cenușă de plămâni cârlig
dar digul e cărarea melcului
din inima Domnului.

gândurile mele se duc - ca oile la păscut - în nesfârșit
plâng în fluier pe câmpie triste părți de biografie
mă înec în deznădejde de fenomene seismice
și pe străzi aleargă vântul ca un câine fugărit.

II

astrologii au întâlniri tăinuite
într-una din cămările împărătești ca fagurele de miere
unde fac viitorului întâmplări pregătite
să tălmăcească dragostea în durere.

III

calul mănâncă șarpele nopții
grădina și-a pus decorații de împărat
înstelată rochie de mireasă - lasă
să-ți omor în infinituri, noaptea, carnea credincioasă

nebuna satului clocește măscărici pentru palat.