în zorii ploilor

urechea inimii prinde în simțuri stoluri
de figuri de stil
undeva există o gramatică a viselor calde
și o mână
care mai fâlfâie încă printre cuvinte

sensul
străpunge pereții nopții ca lumânarea
coaja unui dovleac nedesenat în cuțit
plouă cu boabe de strugure viața lasă
dâre
de must – ai crede? că te caut
într-un melc de turnesol derutat

ochii pasului fără nume
îmi vor duce somnul la remaiat mătasea
se deșiră scame de așteptare
voi pleca pe jos către farul din alexandria
abia
după lepădări încep să circule fericirile

se făcea că am adormit la capăt de linie
frica
de a nu mă face de râs mă legase de scaun
nici o curbă nu îmi răsturna demnitatea
eram
un faraon îmbălsămat în propria-i piele

dumnezeu dădea cu mătura printre scaune

vechiul lasă în urma lui paie
din curățenie se naște ne-curatul și ispita
materiei de a crește mai repede
fiecare amintire cu tine o făceam bulgări
ardeam de nerăbdare să bat cu ei îngerii
din curtea grădiniței cu program prelungit

pe fetița aceea cu părul lung o știu demult
o vedeam în cănile de cacao cu lapte gustul
îmi spunea că într-o zi ne vom iubi
dar viciul
mi-a alungat
bunul gust și m-a condus la alcool

de atunci
fiecare septembrie pentru mine e sâmbătă
vor începe mersul la școală toți aceia care
până ieri
se jucau
și sufletul
începe să deprindă meschinăria omului mare
deghizat în norme și principii

astfel
am început să semăn cu bunicul
înfig în ace pe pereți fotografia întâmplărilor
conturul ei despletit l-am pus în rama icoanei
și noaptea
îi văd pâlpâind candela ochilor
în care
nu am crezut niciodată

se luminează de septembrie
și eu
m-am îmbrăcat în greiere și cânt
o melodie din black sabbath