nu vede nimeni
copilul de hârtie

nu bărci nu avioane nu păsări
frâng linia infinită a sufletului

învârt un cd pe deget soarele
îmi scrie unghiile curcubeice

(„fă-ți buzele copci peste cântec
are să-mi cadă din el sufletul”)

mă plagiez singur oricum
o vor face într-o zi alții

copy paste și delete
lacrimile mele scriu ascuțit

(„sedează-mă sedu-mă se crede”)
copilul agonizează nimeni nu vede

ochii albaștri rostogoliți cer
ochii verzi rostogoliți iarbă

trece un avion cu fluturi în barbă
trece o barcă are meduze în barbă
nici un copil nu poartă inima mea

portretul inimii negre pulsând
bărbile albastre ale cerului delirând:

premergător
cal de lemn
eroi de plastic
șotron
țurcă
rațele și vânătorii
țările între elastic
primii pași
prima silabă
primii dinți
prima insignă de tablă
premiul întâi
prima oară singur
în tabără
prima bicicletă
întâlnirile cu batistă
asortată la șosetă
cureaua potrivită
la limba de ceas
părul serii mascând
mica tremurare din glas
prima iarnă prin zăpadă
în brațe rostogoliți
prima poluție
ca o strepezire de dinți

DOAMNE!
cine ar fi crezut că am să caut
un spațiu non-stop
unde fericirile intră
și nici nu se mai întorc?

ce a fost ce n-a fost
e târziu n-are rost
să vă iau cu mine-n sicriu
aici îmi rup paginile sufletului
viermii mei albi scriu și scriu
așteptându-vă
de nicăieri
să ardeți copiii de hârtie
ai aerului meu
până la rădăcina suferinței

(ultima plagiere:
„cine nu mai poate
o mână la spate”)