nu e loc destul să te așezi confortabil
timpul nu ne îngăduie
în repetiții


înainte de toate
am intuit unde aveam să fiu
luna își îmbracă ochii roșii
arde
cel mai îndepărtat punct al universului
miroase a turbă
și a resturi
complet descompuse


răsărit de curând de sub coaste
sufletul
se primenește
își caută vastitatea ca pe o gură de aer
neîncepută