astăzi am fost la un pas să fim împreună
am trecut pe lângă tine
ți-am auzit respirația
te-am atins ușor fără să vreau
liftul nu mergea așa că am luat-o pe scări
aș fi vrut să te sărut acolo pe trepte
nu-mi păsa că ne vede cineva
îmi imaginam tot felul de șoapte
gesturi, oglinzi care cădeau în gol
râurile curgeau
cascada se oprise pentru o vreme
tramvaiele din mers
copilăria era cu noi, palpita
alergam și lăsam în spate fetița
cu părul scurt și matricolă
se tot repeta
infinit se repeta
nu mă puteam lepăda de ea
se lipea mereu de spate
până când deodată s-a făcut liniște
atât de liniște
niciun ac nu ar fi plesnit balonul de aer
în care stăteam comozi
râdeam și pluteam
aș fi vrut să mă pictezi
să extragi din piele un tablou nemaivăzut
ușa s-a trântit
m-am trezit speriată
tu făceai cu mâna
între noi brusc un geam mat
te vedeam dar nu înțelegeam ce strigai
disperați ne atingeam palmele
căutam să coincidă
le fixam unele peste altele
o lume ireală căzută meteoric între noi
am ajuns acasă
dar de fapt sunt în altă parte
acest poem nu l-am scris eu
eu stau cu palmele lipte de geamul mat
și încerc să absorb, să absorb