Unde sunt insulele verzi cu ciprișii înalți și sumbri cu o sete înfrunzită
cu portocali care ne cuprindeau în rodul lor și cu miresmele pădurilor de iasomie noaptea când urinam pe roțile motocicletei sub luna plină
și ne izbeam cu frunțile de ziduri

și cine ar putea să spună de ce rostește un cuvânt în locul altuia
de ce acesta este destrămat iar celălalt asprit de o îngrămădire neînsuflețită
ce roți se învârtesc deasupra ochilor orbiți de prea multă lumină
și cine ar putea deosebi amurgul insurgent de vagul constrângerilor adoptate

la urma urmei poate că ar trebui să-i ard un șut celui ce-și folosește piciorul și fragila lui memorie de câine ca să vadă cum îmbătrânesc
doar ca să redevin copil și să dispar

și nu mai vreau să spun nici da nici nu