aș fi vrut să am tată
pe cel mai iubit dintre pământeni
să filosofăm nopți întregi despre moarte
ca și cum viața nu e decât un accident
eminamente fatal
să-mi prindă mâinile și să-mi spună
dacă dragoste nu e nimic nu e
până la urmă aș fi înțeles că iubirea
este iluzia supremă a unui creier defect
că ne urâm atât de mult apriori încât
îmbrățișarile sunt doar o formă de protest inutil
nu vom scăpa niciodată din strânsoarea aceea vii
nu vom scăpa nici morți