Inima mamei e un hău
Când puiul ei se cațără pe ziduri
Și se-aruncă în plinul cunoașterii.
Inima mamei e un râu
Când roșeața de pe botul lui
E doar dulceață.
E doar, oarbă, pură, sfântă, inocentă
Dulceață.

Inima mamei e un cutremur
Când puiul ei
Îi cade în brațe din vâf de catarg
Și-și lasă capul pe umăr.
ÃŽnima mamei e un tremur
Când calcă în tălpile goale
Pe urmele unei greșeli
Pe urmele cioburilor
Farfuriei scăpate.

Inima mamei nu se odihnește
Pentru că în diastolă
În ziua a șaptea a ei
Bate să compenseze bătăile irosite ale odraslei