NAȘTERE

De tac
închisă-n mine,
nu strig
și nu mă vaiet,
nu înseamnă
că nu trăiesc,
știi tu, prea bine!

Închisă
între zi și noapte
vieții,
caut înțelesuri
și florii
puritatea!
Vântului,
dreptate-i dau
când se strecoară
lin, șiret,
printre năframe colorate,
printre stejari,
sau
creste sfărâmate!

Cuvintele
încerc să le cioplesc
‘nainte să le vezi
tu, biet poet.
Cu ele
să zidești neânțelesuri,
iubirii,
să-i dai sens!

Privește,
cum olarul
modeleză lutul,
cum stânca,
e tocită
de un râușor,
cum aripa,
pe vultur îl înalță
și focul,
te mistuie
în dor!

Toate
tăcere-au fost
la începuturi,
când EL,
făpturii tale
i-a dat nume,
apoi,
în joacă
pe buze
cuvintele ți-a pus
și mângâiere-n
suflet!

Așa pornit-au
triluri
către soare,
cuvinte așternute
peste vreme,
toate,
născut-au
și poeme
în care tu,
îți lauzi gândul,
iubirea,
apoi
și steaua care moare!

Dar nu uita,
o floare,
o furtună,
de-i vreme rea
ori bună,
privește,
la joaca de copil,
la cel ce scoate
din lăută tril,
la savantul
ce vieții
îi închină viață,
la zorii,
ce-ți încântă dimineața,
la râul,
care netezește piatra,
în toate ești si tu,
în toate,
făra de ele
nu este decât
moarte!