Triunghiul numărul unu
se așază la întâmplare pe pânză.

Se iau apoi doi sâni din hârtie creponată
(eventual de la aceeași femeie)
și se retușează substantivizat conturul
cu un cărbune.

Se șterg urmele celorlalți dinți sau părinți
și se iubesc în același fotoliu
cel puțin pentru câteva cuvinte la rând
(cum ar fi: astronaut, cântec, gutuie )
după care se așază și restul de mobilă
și se caută pantofii cu toc.

Triunghiul numărul doi
se așază sub triunghiul numărul unu
respectând strict
indicațiile artistului despre
femeile deghizate subtil
în părți de propoziție principale,
despre așezarea turiștilor americani
în rândurile din față
sau despre triunghiul anterior.

Apoi se citește ziarul în elefantul
de vis-a-vis
și se aprinde o țigară.

Se apucă femeia de toarta cuvintelor,
de toartele gândurilor,
de toartele iubirilor trasate anterior
și se împarte în trei idei:
ideea numărul unu (despre dans)
ideea numărul doi (despre poezie)
ideea numărul trei (despre celelalte idei).

Se discută apoi ore în șir
cu draperiile trase,
cu ploaie neapărat
despre triunghiul numărul trei
și despre încadrarea lui între tine și ea.

Se mai face loc unui verde
sau unui curcubeu
atât cât durează un verde
sau un curcubeu
și
apoi tabloul e gata:

Uite:
noi doi încă ne mai ținem în brațe
pe după triunghiuri,
pe după pânze,
pe după cuvinte.