Avea, mă-nțelegi, tăticuțul
copii-liceeni,
nu orice copii!
Chpiul, drăguțul,
avea frunzulițe-argintii.
Liceul i-așteaptă-
merg, trap,
și-n capul tuns
-nap-
latină, cât vrei;
cât vrei
epopei.
ÃŽn cap,
ca-ntr-o șură,
încap
și gramatică,
și matematică,
și literatură.
"Lui Pitagora-n nădragi
toate laturile-i bagi..."
"Iar Alexei, Gordei, Serghei,
Matvei și Gleb și Eremei-
tocesc pe brânci,
citesc cât pot
Canossa, Barabarossa, tot..."
Vin secoli
și-alți secoli
se duc de haram.
Copiii-ntorc file,
sugându-le seva.
Știu tot ce-a-ndurat
cumătrul Adam
și tot ce-a făcut
madam Eva.
Băgând pe-o ureche
pe alta le iese
- nimic: apă chioară-n șuvoaie trecând-
învață, pe-alese,
ce n-a folosit
nimănuia, nicicând.
Ani irosiți,
căpățânele pline.
"O, frați iubiți,
n-ar fi mai bine..."
Codri de "unu"
cu brațele-ntinse,
șiruri de "zero", covrigi,
cu toptanul.
Fiul
repetă
livid ca șofranul:
"Cântă,
zeiță,
mânia ce-aprinse
pe-Achil peleianul..."
Tocește,
s-ajungă
- s-ar spune -
la maturitate,
la înțelepciune.
Acum
liceanul e mare
și-o diplomă are.
Mai vesel la chip deodată,
acum,
ca un urs
se îmbată.
Acum
aliluia
maturitate
și diploma-amin,
în scrin sânt păstrate
și nu le mai scoate
din scrin.
Povești
și gogoși
și-aiureală,
tot
ce li se da
cu "de la - până la..."
adică
opt ani
de toceală-
cu grijă-ntr-un an
vor uita.
Și chiar
dacă scrie:
- "Ce-ai scris? prea-nvățate?"
- "Lui tanti
i-am scris ilustrate".
Toceala-n stil vechi,
cu profesorii mari,
la ce-o folosiți,
liceeni-tocilari?
Ai noștri-nvățară
cu viața să-nceapă:
nu trec
prin liceu
cum trec câinii
prin apă,
și forța
acelei științe
li-i rază
ce muncile
omului
le ușurează.
Lumină electrică,
abur,
mașină,
tot carte înseamnă,
și-nveți disciplină.
Vrea
tineretul
în pas să se ție
cu tehnica nouă
la țesătorie.
Duzini
de duzine
de gheme
să-ncapă-n cutii,
iată nopți
de probleme.
Ca lăzile-apoi
să se scurgă
în bandă,
și-aici
e-o problemă interesantă.
Aici
sânt problemele
adevărate:
lăzi mari,
sau lăzi mici,
ce să cate la sate?
Muncind
să supună
a cifrelor gloată,
din greu
le conduce
o mână pătrată.
Cu dinții
pe cifre,
acesta-i războiul
și tinerii-l poartă-acătării -
și asta
în toiul
"raționalizării".
Dar cifrele
musai
s-asculte!
Și munca-i mai mică
și
fire-s mai multe.
Iar rubla,
uimită,
economisită,
va face
cu ochiu-i de argint,
din buget,
spre-acest tineret.
Năravul cel vechi
tot mai scoate cornițe.
Ba încă și azi
câte-un nenea
se-nfoaie,
știința făcând-o bucăți,
fărâmițe,
tocind-o
ca o ghionoaie.
Da, cartea e carte.
Da-mpinge-o
cu creierul
cât mai departe.
Altminteri,
cu biciul
și pe sus,
de urechi,
de-aici,
pe-alde-d-ăștia
duceți-i!
Jos
liceenii cei vechi!
Trăiască
constructorii vieții!